CĂPĂT'ÂI, căpătâie, s.n.
1. Parte a patului sau a oricărui alt obiect, pe care se pune capul;
p. ext. pernă sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. si adv.
Fără căpătâi = fără ocupaţie (bine definită), fără rost. ◊ Expr.
A sta la căpătâiul cuiva = a veghea lângă o persoană bolnavă.
A nu avea căpătâi = a nu avea nici un rost în viaţă. (Înv.)
A face (cuiva)
de căpătâi = a
căpătui; a căsători (pe cineva). ♦
Carte de căpătâi = a) carte fundamentală într-o disciplină sau în literatură;
b) carte preferată.
2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva.
3. Capăt (
1), sfârsit. ◊ Expr.
A scoate ceva la căpătâi sau
a o scoate la căpătâi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capăt.
A da de căpătâi = a da de capăt, a descurca. Lat.
capitaneum.Sursă
: DEX'98
(
7362)
- valeriu